Cal Cuminte sau de ce DNA nu este antidotul corupției și plagiatului

06.04.2018

Autor: Corneliu Moisei


A fost unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei din copilărie. Ne-au apropiat pasiunea pentru citit, vocabularul și discuțiile pe care nu le puteam avea cu ceilalți. La sfârșitul clasei a 3-a trecuserăm de la cărți de povești la Dumas și Jules Verne, și am aflat că și el citea Jules Verne, deși el termina a 1-a. Alerga bucuros la mine de fiecare dată când ne întâlneam la joacă. Asta i-a atras și porecla de Cal Cuminte. Și-a însușit-o cu mândrie și chiar și necheza în alergare o perioadă, până s-a demodat porecla. Mult timp m-a frământat întrebarea de ce mă considera o autoritate de care asculta, deși era mai inteligent ca mine.

Din familie de militari de carieră, era crescut de bunici, o educație strictă, riguroasă. Până târziu, în clasa a 5-a, îi căra bunica ghiozdanul în drumul spre școală. Când a mai crescut, a continuat să fie copilul cuminte și bun la carte. Ba chiar a început să fie de ajutor, făcea cumpărături, plătea facturi etc. Cu un mic zâmbet șmecheresc mi-a destăinuit un mic secret: păstra restul sau o parte din el, cu acceptul alor lui, o sumă rezonabilă, așa cât de-o înghețată, ceva. Prin clasa a 8-a discutam despre sfere Dyson, după ce citisem "Lumea Inelară" a lui Larry Niven, și despre cum ar fi dacă omenirea ar cuceri spațiul. Căpătase un tic de elev lingușitor de prima bancă: obiceiul de a termina cuvintele de la sfârșitul propoziției spusă de interlocutor.

S-a mutat la părinți, eu am intrat la liceu, apoi am plecat din localitate printr-a 11-a și mai târziu am intrat la facultate. Ne vedeam din ce în ce mai rar. Așa, din zvonurile orășelului din care provenim, am mai auzit câte ceva despre el: a intrat la Politehnică, în cămin o ținea numai prin băute, s-a lăsat de facultate, s-a cam ratat, s-a întors în oraș posesor al unei bărbi împletite tip Dothraki, nepotrivită cu statura și fizicul lui anti-atletic, și pierde vremea. Apoi că a găsit o fată pe care o tot însoțea pe drum la liceu, care l-a convins să-și radă barba și l-a mai adus pe linia de plutire. Mai târziu, aflu că s-a angajat prin București la o firmă de recuperare de credite. Cumva, am simțit ratarea, așteptările mele fiind ca el să ajungă undeva sus profesional, prin cercetare, profesionist deosebit în orice și-ar fi ales. Am auzit cazuri și mai rele: băiatul unui profesor de matematică din liceu, elev eminent, intrat la facultate ca olimpic, care a ajuns dependent de droguri și alcool, în final pierzându-și viața pe la 23-24 de ani.

Și m-am întrebat: de ce oameni înzestrați au o astfel de soartă? Prin introspecție asupra propriei semi-ratări (am renunțat la facultatea de Matematică după anul II pentru a merge la Informatică), experiență profesională și aflând ce au mai gândit și alții (găsiți la final bibliografia), am tras niște concluzii, pe care le voi împărtăși acum.

Pe lângă inteligență și memorie nativă, un om are nevoie de:

- voință, pentru a-și atinge obiectivele,

- curiozitate, pentru dorința de a învăța,

- o sumă de valori interne, repere morale pentru a lua deciziile corecte,

- încredere și stimă de sine, pentru a nu renunța în momente dificile.

Modelul nostru cultural are câteva abordări specifice, esențiale, ale educației copiilor, care se manifestă atât la școală, cât și acasă, potențându-se reciproc în a submina toate cele de mai sus.

Autoritatea. O extremă este că autoritatea adultului față de copil este absolută. Copilul trebuie să urmeze exact indicațiile părintelui, mai ales SĂ NU, SĂ NU și... SĂ NU! Vor rezulta adulți cu voință redusă, docili, făcând absolut tot ce li se spune. La extrema cealaltă, copilului i se fac toate poftele, nu i se impune nicio regulă. Am văzut și cazuri nefericite în care se trecea brusc de la o extremă la cealaltă.

Explicațiile, de ce?-ul. Explicația cel mai des întâlnită pentru reguli este "eu sunt adult și știu", "așa e bine", "pentru că așa am zis eu", "eu te-am făcut și-ți dau de mâncare" etc. La școală, metoda predominantă este eu-predau-tu-memorezi-și-reproduci. Eu sunt profesorul, deținătorul absolut al adevărului și tu ca elev nu ai dreptul să pui la îndoială asta. Curiozitatea naturală a copilului este ucisă sistematic, rezultând un dezinteres total pentru a învăța ceva. Filtrul gândirii critice (proprii) este atrofiat. Adultul rezultat este victimă a manipulărilor, obișnuit să ia de-a gata tot ce i se spune. Și atunci de unde exercițiul de a crea ceva nou, în lucrarea de final de studii, dacă în cei 12-16+ ani nu ai făcut altceva decât să reproduci mecanic ceea ce ai învățat pe de rost? Ticul verbal al prietenului meu, de a repeta sfârșitul cuvintelor, mi-a venit imediat în minte când am văzut scena cosorului lui Moceanu din filmul "Cel mai iubit dintre pământeni". Metode decupate din arsenalul de reeducare al gardienilor perioadei staliniste erau încă folosite de profesorii din ciclul gimnazial, la 5-6 ani după Revoluție.

Un personaj povestea că "Am fost învățat că datoria mea cea mai înaltă este să îi ajut pe cei aflați în nevoie" și "să îndeplinesc prompt dorințele și comenzile părinților, profesorilor, preoților și, într-adevăr, ale tuturor adulților... Orice spuneau ei era întotdeauna corect." Cu o componentă morală și religioasă puternică, disciplină militară, el urmând să devină preot. O educație altruistă, ați putea spune, care dorește să insufle adevărate valori umaniste și creștine, despre păcat, vină și penitență. Toate acestea au dus la crearea unui personaj istoric care a marcat destinul și conștiința a milioane de oameni: Rudolf Höss, comandantul de la Auschwitz.

Sistemul de recompensă și pedeapsă aplicat la scara largă. Ești cuminte și faci ce ți se spune, primești ceva, în caz contrar ești pedepsit. Ajută perfect la crearea conformismului necesar respectării autorității fără a pune întrebări. Se întâmplă și acasă, și la scoală. Rezultă un om care nu mai decide, ci este dresat, pavlovian, să saliveze când se aprinde becul, chiar dacă nu este adusă mâncarea. Combinat cu lipsa explicațiilor pentru motivul pedepselor și recompenselor primite, inhibă dezvoltarea valorilor morale interne și întărește tendința de a răspunde numai la stimuli externi. Adică reduce nivelul de umanitate, care ia decizii pe baza conștiinței, și crește apropierea de regnul animal, care ia decizii strict numai pe nevoi primare: frică, foame, sete etc.

Un copil cuminte și ascultător fără valori interne poate deveni un monstru în anturajul nepotrivit. Cel cu valori interne va părăsi anturajul respectiv. În educație notele au devenit un scop al acesteia, nu un mijloc de măsurare al evoluției învățării. Copiii învață pentru notă, nu pentru a-și satisface curiozitatea naturală. Recompensa imediată prin note, bunuri materiale sau laude generează la nivelul creierului eliberarea de dopamină. Eliberarea în exces a dopaminei duce la dependență, similară cu cea de narcotice și alcool, potențând predispoziția adolescentului/adultului de mai târziu la orice fel de dependențe, cum ar fi de psihotropice, jocuri de noroc etc. Exemplul cel mai dureros al țării noastre este un angajat în sistemul de sănătate fără valori intrinseci, care, în fața ființei umane în suferință, nu va mișca niciun deget dacă nu primește un stimul extrinsec, șpaga, în loc să apeleze la valorile morale și empatia pentru suferința aproapelui, ajutând necondiționat. Inovația culturală și tehnologică are ca bază motivația intrinsecă puternică, sistemul de recompensă și pedeapsă inhibă dezvoltarea motivației intrinseci și creativitatea. Cât despre pedeapsă, ea crește creativitatea de a minți și de a găsi metode de a nu fi prins când se întâmplă ceva ce ar putea atrage o sancțiune.

Patul lui Procust al lui 10 perfect, ca cel din 1976 al Nadiei Comăneci. Un stahanovism nebun impus copiilor de mici: nota 10 pe linie, la toate disciplinele, din grădiniță. Insuccesul nu este tolerat sub nicio formă. Nota ta de 9.90 nu are nicio valoare dacă al lui cutare a luat 9.91, ne facem de râs! Rata de succes este extrem de mică, rezultă un număr insignifiant de olimpici extraordinari cu rezultate pe bune, un număr minuscul de profesioniști decenți și restul analfabeți funcționali. În loc de potențarea înclinațiilor naturale, se forțează performanța pe zone neatractive și nepotrivite. Încrederea în forțele proprii și stima de sine sunt subminate zilnic: tu nu ai nicio valoare dacă nu produci rezultate. Și cum ai putea, dacă ești înclinat spre literatură și ești forțat să fii olimpic la chimie? Părintele nu mai este sprijinul din momentele grele, ci gardianul căruia îți este frică să îi spui ce dificultăți ai. Ieșiți din mediul cunoscut, al școlii, comunității locale etc., sunt dărâmați de primele (și multele) eșecuri ale vieții cotidiene. Nu știu ce să facă în momentul în care au greșit, adică să repare ce se poate repara și să o ia de la capăt, se deprimă, și ajung la alcool și droguri. Un alt efect sunt copiatul, plagiatul și raportarea falsă. E o reacție naturală, atunci când se (auto)impun obiective imposibil de atins, să alterezi regulile jocului, să trișezi. Toată lumea are de "câștigat" și, deși știu, nu recunosc trăitul în minciună: părinții au carnetul de note de 10 pe linie, profesorii se pot lăuda cu olimpicii pregătiți, iar elevii scapă de muncă. Accentul se mută de pe conținut pe formă. Iată și explicația fabricilor de diplome de licență/doctorat pe bază de plagiat.

Toate acestea duc la crearea lui Homo Sovieticus, o persoană fără inițiativă, care fuge de responsabilitate, e indiferentă la calitatea muncii prestate și față de proprietatea comună sau furturi mărunte de la locul de muncă - făcute în interes personal, cât și pentru profit -, este supusă și acceptă masiv toate hotărârile guvernului și are tendința de a abuza de alcool.

Pentru a explica astfel titlul, DNA nu va rezolva cauzele corupției generalizate, ci doar restrânge parțial efectele, retroactiv și tardiv. Într-o comunitate de cetățeni cu valori morale intrinseci scăzute, se emulează rapid comportamentele reprobabile, indiferent cât de drastice sau laxe sunt sistemele de control și pedeapsă. Așteptăm de la câteva zeci de procurori DNA și câteva mii de procurori pe plan național să fie o contrapondere pentru o masă de câteva milioane cu șanse crescute de posibilitate de a comite fapte reprobabile. Nici Securitatea, care a ajuns la un apogeu de un informator la fiecare 43 de cetățeni, nu a reușit să țină sub control micul furtișag generalizat. Pentru a restrânge fenomenul este nevoie să ne concentrăm asupra eliminării cauzelor, păstrând mecanismele de restrângere a efectelor: poliție, procuratură, DNA, justiție etc.

Discuțiile despre manuale unice sau alternative, noi sau vechi, arii curriculare, procentul din PIB alocat educației ș.a.m.d. adresează în mare parte tot efectele, și nu cauzele problemelor educației, atât timp cât rețeta folosită este tot cea construită să producă Homo Sovieticus și comandanți de Auschwitz. Soluțiile sunt simplu de spus și greu de pus în practică, pentru că este vorba de o schimbare de mentalitate. Pe scurt, este de preferat ca odraslele să nu facă ce le zicem noi, ci să ia decizii pe baza acelorași repere morale, dacă nu chiar valori mai ridicate, pe care le utilizăm noi când luam decizii, acordându-le de la început același respect precum adultului care ne dorim să devină.

Abordări pentru acasă, în familie:

- Copilului să i se lase o libertate cât mai mare, să facă tot ce dorește, atât timp cât există o supraveghere, nu este în pericol fizic sau psihic și nu apar excese. De exemplu, pasiunea pentru citit este extraordinară și utilă, cititul 12-16 ore pe zi, în dauna activității fizice și a somnului, este un exces de evitat.

- Când se impune o limită, să se explice motivele din spatele limitei/regulii. Dacă lipsa timpului este o problemă, încercați să explicați cele mai importante și mai des întâlnite restricții, concomitent cu promisiunea, care să se și împlinească, de a explica mai târziu restul. Veți avea surpriza să constatați că unele limite/reguli pe care le-ați impus până acum de fapt nu au justificare reală și veți economisi timp și energie când nu le veți mai impune (Kohn).

- Pentru minimizarea reacției emoționale negative, este importantă recunoașterea și verbalizarea dorinței contrare a copilului când se impune limita: Vrei să te mai joci afară, înțeleg, vine ploaia și ne udăm, de aceea mergem în casă acum. Când sunt dorințe imposibil de atins în real, să se mute împlinirea lor în imaginar: Nu avem bani să luăm trenulețul electric; cum te-ai juca, ce ai face cu el dacă l-ai avea? (Dolto)

- Părinții obosiți de de ce?-urile constante ale copiilor sau puși în situații cu întrebări mai delicate pot folosi o tehnică prin care să întrebe Tu de ce crezi că..., ajustând un pic răspunsul primit, dacă este cazul. Se va antrena gândirea critică a copiilor, cu efort mai mic din partea părinților, cunoștințele și regulile dobândite în urma reflecției proprii se vor fixa mai bine și pentru durată mai lungă. Explicațiile vor fi astfel calibrate pe nivelul de înțelegere la care se află copilul atunci (Dolto).

- Pentru evitarea recompenselor este de ajuns să se constate ocazional reușitele: Ai făcut singur ordine în cameră. Satisfacția muncii împlinite este o motivație puternică și intrinsecă. Părinții care simt nevoia de a recompensa copiii, să ofere recompensa fără a o lega de o reușită. Să-i ducă la zoo după ce au avut un rezultat bun, fără să le spună Te duc la zoo pentru că ai luat 10 la teza sau Îți iau înghețată pentru că ai fost cuminte (Alfie Kohn). Recunoașterea muncii împlinite înseamnă, la nivel cerebral, secreție de serotonină. Serotonina este responsabilă cu încrederea în sine (Sinek).

- Evitarea promisiunii unei recompense (nota 10, înghețată etc.) pentru o reușită cognitivă sau creativă viitoare. Valabil la orice vârstă, în orice context (Pink).

- Înlocuirea pedepsei cu implicarea în căutarea soluției și rezolvarea problemei rezultate din greșeală. Mare atenție ca implicarea să nu fie prezentată sub forma pedepsei sau să fie peste puterile copilului. Este binevenit ajutorul adultului atât timp cât este un parteneriat echitabil adult/copil (Kohn).

Abordări în cadrul școlar:

- Mutarea accentului de pe obținerea notelor pe acumularea de cunoștințe. Folosirea și prezentarea de către pedagog a notelor ca metodă de evaluare, nu ca sistem de recompensă și pedeapsă. Media de la finalul semestrului să reflecte acumularea de cunoștințe per total, nu un 2 pentru că nu a fost cuminte și un 10 pentru o lecție învățată papagalicește (Kohn).

- Este grea renunțarea bruscă la predarea clasică de tipul eu-vorbesc-tu-asculți-noțiuni-teoretice. Este de ajuns ca măcar o dată pe lună să se dea un exemplu practic în care o noțiune predată la clasă poate fi folosită în lumea reală, implicând elevii în găsirea/explicația aplicabilității noțiunilor. Transferarea de cunoștințe este mai facilă într-un cadru practic de la un elev bun la unul mediocru și de la unul mediocru la unul slab, decât într-un cadru teoretic de la profesor la un elev slab. Măcar o dată pe semestru să se constituie câteva grupe de lucru de elevi care să răspundă la o întrebare sau să rezolve o problemă practică din domeniul studiat. Grupele să fie alcătuite în general prin alegerea voluntară a temei de către elevi și grija ca să fie o combinație de elevi slab-mediu-bun. Accesul la orice sursă de cunoștințe (manuale, cărți, internet, întrebat profesori, părinți, vecini etc.) să fie permis, atât timp cât este creativ, și nu plagiat (Holt).

O veste bună pentru cei îngroziți de accentul pus pe Auschwitz sau cărora le este frică să nu greșească grav în educație: marja de eroare în construirea unei relații relaxante și de încredere între adult și copil este foarte mare, este de ajuns ca minim 30% dintre acțiunile părinților să fie făcute corespunzător pentru a rezulta un adult sănătos psihic. Unul din studii, făcut pe nou-născuți până la vârsta de 9 luni, are printre concluzii faptul că după 6 luni copiii devin chiar mai rezilienți, dezvoltând mecanisme de auto-reglare (Tronick & Gianino).

Sau, ca să îl citez pe John Holt:

"Aveți încredere în copii!"

-----------------------

Referințe:

Nume Autor - calitate: "Titlu Carte" (an apariție); https://adresa-internet

Françoise Dolto - pediatru, psihanalist: "Ce să le spunem copiilor" (1995), "Dificultatea de a trăi" (1995)

John Holt - educator, profesor, pionier al drepturilor copiilor: "Cum învață copiii" (1983)

Alfie Kohn - educator, psiholog, sociolog: "Pedepsiți prin recompense" (1993/1999), "Parenting necondiționat" (2005); https://hbr.org/1993/09/why-incentive-plans-cannot-work; https://youtu.be/RABecVPqq80

Simon Sinek - antropolog: https://youtu.be/u4ZoJKF_VuA; https://youtu.be/ReRcHdeUG9Y; https://youtu.be/hER0Qp6QJNU

Dan Pink - avocat, publicist pe teme de afaceri și tehnologie: "Drive: The Surprising Truth About What Motivates Us" (2009); https://youtu.be/rrkrvAUbU9Y

Aleksandr Zinoviev - sociolog: "Homo Sovieticus" (1982)

Tronick, E.Z. & Gianino, A. - psihologi: https://psycnet.apa.org/record/1987-15272-001


Articolul a fost publicat inițial pe Contributors.ro, în data de 19.10.2017.


Despre autor

Corneliu Moisei - Experienta de 10 ani in companii multinationale. Domeniul de activitate organizatii globale de suport tehnic pe solutii de retelistica, telecom si planificarea resurselor si proceselor de achizitii. Blogger ocazional din 2011. Pasionat de psihologia organizationala, motivationala si initiative de implementare a schimbarii in grupuri sociale. Devorator asiduu de literatura.